Detalii proiect

Despre Proiect

În contextul accelerării digitalizării serviciilor publice și al nevoii de soluții sigure și unitare în sănătate, proiectul creează o infrastructură digitală care face datele mai coerente, mai accesibile și mai ușor de folosit pentru decizie și coordonare la nivel național.

Proiectul răspunde acestor provocări prin crearea unei platforme digitale integrate, capabilă să înregistreze coerent și la timp datele în registrele de sănătate și în registrele digitale de evidență.

Scopul proiectului este creșterea transparenței, îmbunătățirea calității informațiilor și construirea unui instrument de informare și suport operațional pentru utilizatori, într-un cadru modern, sigur și interoperabil. Soluția transformă datele colectate în resurse utile pentru decizie, planificare și intervenții mai bine țintite în sănătatea publică, printr-un mod de lucru unitar și standardizat, care reduce discontinuitățile dintre instituții și procese.

Detalii proiect

Obiectivul general și Componentele Principale

Obiectivul general al proiectului se desfășoară în cadrul inițiativei de digitalizare a activității Institutului Național de Sănătate Publică, aferent investiției dedicate digitalizării instituțiilor cu atribuții în domeniul sanitar aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Proiectul este finanțat prin PNRR, „Finanțat de Uniunea Europeană, UrmătoareaGenerațieUE”.

În mod concret, proiectul realizează o aplicație care include patru registre naționale de boală: Registrul național de cancer, Registrul național de diabet, Registrul național de boli rare și Registrul național de politraumă. Proiectul include și două registre digitale de evidență: Registrul digital pentru înregistrarea în evidenţe electronice al expușilor profesional la agenţi cancerigeni sau mutageni și pulberi pneumoconiozele; Registrul digital pentru înregistrarea în evidenţe electronice a dozelor primite de pacienţi din expunerile medicale la radiaţii ionizante.

Precum și un portal web care asigură un punct unic de acces pentru entitățile implicate în procesele de introducere, modificare și vizualizare a datelor. Soluția integrează un modul dedicat managementului serviciilor de securitate și un modul pentru interoperabilitate, astfel încât datele sunt protejate și partajate între sisteme în condiții controlate.

Rolul registrelor

Rolul Registrelor și al integrării datelor

Registrele naționale de boală sunt sisteme organizate pentru colectarea sistematică a datelor nominale ale pacienților diagnosticați cu patologii de importanță majoră pentru sănătatea publică. Ele sprijină monitorizarea incidenței la nivel național, evaluarea și controlul impactului bolilor, planificarea serviciilor medicale și fundamentarea politicilor publice.

Registrele digitale de evidență susțin monitorizarea expunerilor relevante. Ele acoperă expunerea profesională la agenți cancerigeni, mutageni și pulberi pneumoconiogene, precum și expunerea pacienților la radiații ionizante în cadrul procedurilor medicale.

Pentru funcționarea în condiții de încredere și stabilitate, modulul de securitate gestionează protecția datelor și a informațiilor sensibile. Acesta facilitează comunicarea între aplicații, cu opțiuni de mapare a câmpurilor și monitorizare a transferurilor în timp real.

Beneficii

Beneficiile proiectului

Proiectul adună registrele de sănătate într-un singur sistem și le conectează cu alte platforme din e-sănătate. Instituțiile lucrează mai repede și mai organizat, pe aceleași informații. Platforma sprijină digitalizarea și pregătește integrarea cu platforme europene.

Sistemul înregistrează datele corect și la timp, atât în registrele de sănătate, cât și în registrele digitale. Crește transparența și oferă utilizatorilor un instrument util pentru lucru și raportare. Protejează datele personale și respectă cerințele de securitate și interoperabilitate.

Despre noi

Ce este INSP

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) este instituția de specialitate a Ministerului Sănătății, cu rol strategic în domeniul sănătății publice din România. INSP contribuie la protejarea și promovarea sănătății populației prin monitorizarea stării de sănătate, prevenirea și controlul bolilor, precum și prin elaborarea de studii, analize și recomandări de specialitate. Prin activitatea sa, institutul sprijină fundamentarea politicilor publice de sănătate și dezvoltarea unui sistem medical eficient și sustenabil.